si

2. Un articol (reusit) despre ce nu mai e Romania

Am trimis in Romania de curand un pachet destul de mare prin Fedex fiind convins ca nu vor fi probleme. Conform serviciului pe care l-am ales Fedex se obliga sa-mi duca pachetul pana la usa, ba chiar dincolo de usa. Problema a aparut cand a ajuns la vama din Romania, mira pe cineva treaba asta?

Odata ce a ajuns pachetul, mama soacra primeste un telefon de la vamesul Ghita ca trebuie sa plateasca TVA si o taxa de transport ca sa ii dea pachetul (cine, vamesii? Mai nou se ocupa de curierat?) – total $200 CAD. Ce avem in pachet? Invitatii de nunta!

OK, in momentul respectiv am zis ca fie am un vis urat si trebuie sa ma trezesc fie vecinii mei jamaicani fumeaza o iarba mai ciudata si a ajuns fumul la noi. Mi-am dat seama ca la un moment dat trebuie sa citesc serios Kafka, poate asa o sa reusesc sa rationalizez situatia asta.

2 probleme.

Prima problema este ca nu trebuie sa platesc nici un TVA. Pe declaratia de vama (completata din Toronto cu majuscule ca sa fie lizibila si la dioptrie de -15) scrie clar ca sunt lucruri personale, invitatii, pe care le trimitem mamei soacre. Nu este un produs comercial. Conform art. 142 (d) din Codul Fiscal sunt scutit de TVA. Pana la urma puteam sa-mi fac singur invitatiile (optiune pe care am luat-o in considerare serios) si declaram valoare 0 (zero). Sau daca trimiteam 200 de invitatii pe rand cum mai plateam TVA-ul?

A 2-a este ca Fedex fucked up big time! Conform formularului semnat orice taxe extra sunt suportate de mine – asta am bifat in formular si asta se obliga ei sa respecte. Decat ca (in momentul de fata) Fedex nu numai ca nu mi-a trimis pachetul dar se pare ca nici nu prea stie pe unde e – lasa ca stiu eu, e la prietenul vames. De asemenea orice taxe extra ptr pachet trebuiau sa apara in sistemul lor si trebuiau sa mi le comunice mie – adik eu plateam taxele alea prin Fedex. Decat ca Fedex habar n-are ce fac aia din Romania. Le-am zis ca le platesc taxa acum numai sa-i duca pachetul lu’ mama soacra si ma cert eu cu ei mai tarziu – eventual dupa nunta.

OK, nici o problema, platiti cu credit card? Da, dar nu va suparati cat am de plata? Aaah, pai nu stim inca. WTF!?

Deci, Kafka frate. Ca sa nu mai intarziem o sa platim, ce anume, cui si de ce inca nu stim, si-apoi ii luam in furci. Cu Fedex stiu cum sa discut si ce sa cer dar cu agentia de vami sunt in ceata.

Daca totusi stiti cum se trimite un pachet in Romania, scrieti mai jos. Optiunea de a nu declara nici-o valoare pica pentru ca am platit asigurare pe valoare pachetului (deci am declarat valoarea) astfel ca in cazul vreunei probleme (fedex fuxks up?) sa-mi primesc banii inapoi.

Toti astia sunt acolo sus, intangibili, mult peste noi – muritorii de rand. Mi-am readus aminte de asta cu clipul de mai jos. Come to think about it, cred ca asta e singurul mod sa convingi oamenii ca nu e nici-o diferenta intre jmenarii astia cu valente de politicieni selecti. Asta e ptr putty care crede ca un –escu este speranta de schimbare. Trust me, sunt toti la fel, adversari politici in fata TV-ului si co-proprietari de vile pe malul marii/oceanului in spate – I’d know

via andreicrivat.ro (de la jeg.ro)

p.s. de fapt tot ce vroiam sa spun este ca mi-a placut clipul dar m-a luat valul

Mie-mi place unde locuiesc, Toronto, si in general Ontario si Canada. Aici am terminat facultatea si aici locuiesc de vreo 5 ani, e misto (pentru ca e diferit fata de Romania, probabil). Eh, ideea e ca in ultimul timp a inceput sa-mi si pese de ce se intampla in zona asta geografica – poate din cauza ca acum sunt rezident permanent? Poate. Acum citesc mai multe stiri, vreau sa stiu cum e economia, piata imobiliara in GTA (Greater Toronto Area), cum sunt job-urile, etc.

Eh, astazi am citit un articol in Globe and Mail despre starea/dezvoltarea economica a Canadei raportata la inovatii si research & development (R&D). Concluzia este ca nu o ducem (observati cum ma includ si pe mine, v-am zis ca-mi pasa) prea bine, avem o economie bazata mult pe resurse si pe exporturi in US. Si aici se impart taberele, unii zic ca e bine – lumea are nevoie de un exportator stabil (politic, financiar) de resurse, altii zic ca ar fi trebuit sa inovam in domeniul masinariilor de prelucrare/procesare astfel incat sa nu exportam resurse brute ci prelucrate (mobila si hartie in loc de lemn, etc). Cateva pasaje interesante:

Between 1981 and 2000, Canadian companies’ expenditures on R&D grew by almost 10 per cent annually. But since 2001, they have been flat in real, after-inflation terms and have declined by fully one-fifth when expressed as a percentage of gross domestic product. Canada’s new R&D players – BlackBerry inventor Research In Motion Ltd. being the most notable – remain too few to alter a troubling reality.

Economies thrive by developing new products and processes that the world demands. While the prospect of triple-digit oil prices and renewed fury in the fertilizer market will clearly fuel Canada’s post-recession economy for a while, resources have always proven to be a highly unreliable creator of wealth. Canada’s resource sector has a poor record of innovation, depending almost entirely on equipment and processes developed abroad. Yet, innovation is the only sure way to create wealth.

Barring an extension of the workweek – Canadians already put in more hours than Americans and are virtual workaholics compared with Europeans – innovation is the only sure way for Canada to be more productive.

In fine, aici vreau sa vorbesc de Romania, de Canada si despre mitul “in 30 de ani Romania o sa fie la nivelul Germaniei (ca sa aleg o tara europeana vestica)”.  Canadienii sunt deocamdata mandri ca prin conservatismul lor au construit un sistem bancar care acum este exemplu pentru restul economiilor dezvoltate. Dar nu le iese prin piele, s-au felicitat nitel, au obtinut cateva contracte de consultanta, bancheri renumiti au inceput sa se mute pe Bay Street (not as famous as Wall Street) si cam atat. Acum se gandesc la “what’s next” (ceea ce reiese din paragrafele de mai sus) si recunosc ca au probleme de rezolvat: economie, resurse, exporturi, educatie, etc. And this is cool!

Romania: intrebare de baraj (care de fapt m-a izbit acum), va puteti imagina Romania in locul Canadei, avand cel mai bun sistem financiar. Va puteti imagina BCR-ul ca leader bancar care tocmai a achizitionat 2 banci in Bulgaria si Serbia, directorii ca adevarati manageri adauga valoare bancii ptr care lucreaza in fiecare secunda si fiecare minut al celor 8 ore de munca, procesele de tranzactionare functioneaza in mai putin de 2 secunde, bancherii romani sunt 50% din timp in Asia pentru a oferi consultanta… Raspuns: NU! Daaaaaar, in 30 de ani Romania…

Trezirea la realitate: Romania nu va ajunge din urma NICIODATA tarile vestice, Romania este inca o tara in curs de industrializare, este la nivelul anilor 1980 (optimistic vorbind)  – in 2009 cand alte tari vor sa reduca industrializarea si poluarea. Cand zici Romania si fonduri pentru cercetare universitara, lumea intreaba ce e aia? Canada incet, incet intelege cum e cu cercetarea si inovarea si ia masuri ptr asta atat la nivel universitar cat si corporatist – este singura metoda de dezvoltare, de progres. In Romania conceptul nici nu este inteles.

Astfel, intreb din nou, cum o sa ajunga Romania in 30 de ani sa fie ca [alegeti voi o tara europeana vestica]? Ca sa nu mai zic ca la fel ziceam si acum 10.

Undeva in blogosfera romaneasca (am uitat unde) am citit despre teoria tarilor-colonii, mai ales tarile din europa de est. Argumentul final era ca ar trebui sa speram ca asta se va intampla vreodata. Pana gasesc eu articolul ala ganditi-va un pic la asta.

Romania & Bulgaria Welcome to the European Union

Oamenii, politicienii(ei nu sunt oameni), analistii, toti compara cifrele si procentele Romaniei cu cele ale Bulgariei. Mi se pare fundamental gresit. In primul rand ca Bulgaria e o tara cu populatie mica – 7.6 mil oameni, cresterea (sau scaderea lor economica) nu este sub nici-o forma direct proportionala cu cea a Romaniei. OK, ma abat de la subiect.

Bineinteles ca politicienii nostri trebuie sa compare tara cu ceva, si compara cu Bulgaria, ca deh, fata de ei noi o ducem un pic mai bine… totul multumita clasei politice Oamenii in schimb n-ar trebui sa se bucure cand citesc asta: “Romania – criticized for its fragmented and politicized approach to reform – did earn praise for the work of its anti-corruption directorate. Organized crime is also seen as far less of a problem than in Bulgaria…”, sau alte articole care pun Romania pe o trapta mai sus de Bulgaria.

Nu poti sa avansezi cu un punct de referinta mai slab, asta se numeste stagnare, si pentru politicieni ipocrizie si  dementie progresiva.

Romania vs …restul lumii: Noi si ei. Am primit “Sentimentul romanesc al isteriei” de Cartarescu pe email. Vi-l dau si voua spre citire. E un pic mai ciudat textul pentru ca a mai comentat si altcineva. Dar, poate dam cu pareri unii-n altii. Multam de email vecina.

N-am crezut niciodata in specificul national, in “sentimentul romanesc al fiintei”, in tot ceea ce filozofii culturii si psihologii maselor ne-au atribuit ca sa ne distinga de alte popoare.

Nu cred ca suntem mai ospitalieri decat altii, mai harnici sau mai hoti. Nu-mi pare nici bine, nici rau ca sunt roman. Uneori regret ca nu m-am nascut elvetian, dar imediat imi aduc aminte ca as fi putut sa ma nasc ugandez.

Suntem si noi, romanii, undeva “la mijloc de rau si bun”, cum scria Ion Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Daca n-am luat nici un premiu Nobel, in schimb am inventat stiloul. Daca zidul ni s-a prabusit peste noapte, ne-am apucat, cuminti, a doua zi sa-l ridicam la loc, si tot e ceva. Am fi putut, in definitiv, sa-l lasam in plata Domnului de zid si sa ne caram cu totii in alta parte…

Cu toate astea, exista ceva specific romanesc, ceva atat de adanc in firea noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor, incat m-as hazarda sa spun ca este insasi esenta “romanismului” in acest moment istoric. Este cercul vicios al isteriei provocate de stres si al stresului provocat de isterie. Dati-mi voie sa fiu, in continuare, mai explicit.

Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta.

Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura.

Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: “We agree to disagree” (“am cazut de acord ca nu suntem de acord”). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze.

O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale.

Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si mai serviabila cu clientii. Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi. Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland.. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi.

In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti “in perioada” de sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir. Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii isi sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profund alienata psihic, o societate isterica.

Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale.. Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai.

Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective. Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai.

Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele, securistii si noii imbogatiti.

Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei noastre.

Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata. ”

“Prima data venisera pentru comunisti, iar eu nu am zis nimic pentru ca nu eram un comunist.
Apoi venisera pentru sociali democrati, dar eu nu am zis nimic pentru ca nu eram social democrat..
Apoi venisera pentru sindicalisti, si eu nu am zis nimic pentru ca nu eram un sindicalist.
Apoi venisera pentru evrei, iar eu nu am zis nimic pentru ca nu eram evreu.
Apoi venisera sa ma ia pe mine, dar nu mai ramasese nimeni ca sa mai poata sa spuna ceva ”

Oare cum putem pastra vie memoria Domnitorului Petru Rares, care spunea :
“VOM FI IARASI CE-AM FOST SI MAI MULT DECAT ATAT ! “, daca suntem bonlavi de INDIFERENTA ???
Asa sa ne-ajute Dumnezeu .

Ps.. …ne bine meritam titlul Imnului National!!!

OK, unul dintre obiceiurile caruia nu ii dau drumul este acela de a compara oamenii si mentalitatile. Romania vs Canada. De fapt, asta e o minciuna, am capatat obiceiul asta prima data cand am iesit din tara (cu autocarul evident, cu tiganii in spate, cu banii in pasaport… aaarrghh, las povestea asta ptr alta data). Primul pas in afara granitei, in Ungaria evident: “Ia uite, astia nu au gropi, iti dai seama cati tigani in Ungaria, le-au furat la astia si gropile” .

Sa revenim, obiceiuri, chestii, treburi. Asa, ziceam ca fac mereu comparatii. O comparatie notabila este ca in Canada nimeni nu vrea sa insele pe nimeni. Motivul este simplu (daca nu banal), am un business si pot sa fac MULT mai multi bani daca lucrez cu tine decat daca te insel sau te smecheresc. Evident asta nu exista in Romania, mare parte din oameni vor sa faca o smecherie, o invarteala, sa faca bani repede, etc. Aici, fuga dupa bani este la fel de importanta ca mandria de a construi ceva. A-ti inteles? Ei au facut produsul, ei! Mandri! Am lucrat cu cateva “small businesses” si mi-a luat ceva timp sa ma prind dar toti “ownerii” erau foarte mandri de afacerea pe care au construit-o. Cand ii intrebam despre afacerea lor nu-mi raspundeau cu: “am o afacere tare, am $500,000 in cont, 3 magazine, l-am spart p-ala cu magazinu’ de langa mine; ce zici iti place mertzanu’ meu?”. Imi raspundeau cu “sunt mandru de ce am construit, in fiecare an, timp de 5 ani ne-am dublat venitul si am angajat o persoana noua. Hai sa-ti arat ce produse sau ce servicii oferim. Sunt foarte mandru de afacerea mea!”. Desi, puteau si ei foarte usor sa-mi spuna despre lucururile materiale (conturi, noua cabana pe lac, casa din Florida, etc). Mandria de a construi ceva!

Inca ceva. Aici, eficienta != smecherie (ptr ne-progrmatori != inseamna nu este egal). Asta e “true story”. Cand a trebuit sa cer pentru prima data vacanta de la munca, am vrut sa-mi iau zilele de vacanta (noi n-avem vere vacanta cu lunile p-aci, 2-3 saptamni si cateva “sick days” ) inainte sau dupa o sarbatoare ca sa prind si weekend-ul si sarbatoarea si zilele de vacanta, astfel sa fie consecutive. In Canada, in fiecare luna e o sarbatoare care de obicei se ia lunea (long-weekend). Asa ca am gasit eu solutia perfecta si am vrut vreo 5 zile de vacanta cu doar 2 zile de vacanta – joi, vineri, 2 de weekend, lunea libera. Ma rog, acum mi se pare ilogic sa-mi iau vacanta altfel, dar atunci eram si eu nou (angajat) si speriat – in loc de mic si prost.

Ideea e ca romanismu’ m-a navalit si am simtit eu ca oarecum i-am smecherit, chicoteam in sinea mea. Vorbesc cu managerul sa-mi aprobe vacanta si mandru de mine ii explic schema, eu ii faceam lui o favoare(ii spuneam eu cum sa-si ia vacanta ptr ca el evident nu stia).  Neimpresionat, managerul imi spune ca asta e cel mai eficient mod, toti angajatii stiu asta, toti isi iau vacanta asa, si compania e de acord. “We encourage you to be most efficient in spending your time, both at work and when you’re off”. Amazing, adica nu mi-a zis, pai bine frate tu vrei sa stai o saptamana plecat cu doar 2 zile de vacanta? Ma rog, asta e mai demult, dar am simtit eu nevoia sa mentionez.

A se nota ca n-am mai scris de mult si coerenta a lipsit cu desavarsire. Promit sa exersez mai mult.