George Zamfir. Blog. » Chestii de moment

Am cont pe Victoria’s Secret

A trebuit sa creez unul ca sa comand 3 lucruri – va spui imediat ce. Mi-am inregistrat nume, prenume, adresa, credit card (cel mai important, pe cuvant) etc. Am dat “checkout”, am bagat cuponul cu reduceri (VSSAVE20 :D ), am trimis comanda. Gata.

Asta a fost ieri. Azi, am intrat iar sa verific comanda si pe unde e “marfa” – fiindca nu au magazine in Canada am comandat online. Ma rog, intru pe Vic’s Secret si dau sa intru, adica sa ma loghez. Cand ma uit eu mai bine asa casuta unde trebuia sa-mi scriu numele (username, ma rog) era FIX sub o fotografie cu 3 tanti in lenjerie intima – cred ca era exact asta de jos, dar nu sunt sigur :D

Stiu ca o sa fie greu dar o sa va rog  sa va concentrati (mai ales baietii). Ziceam de logare si ca poza asta era fix deasupra… Si-am inceput sa ma gandesc, Victoria’s Secret e pentru femei, nu?  Tu, ca femeie, chiar vrei sa vezi alte fete semi-imbracate (sau semi-dezbracate ca tot aia e) cand te loghezi? Nu prea iese la socoteala.

Meditand intens la aceasta poza situatie bulversanta am ajuns la o teorie si-o intrebare:

  • Teoria: Vic’s Secret are produse exclusiv pentru femei ca sa cumpere barbatii.
  • Intrebarea: Cati barbati au cont pe site si cate femei, care e proportia? Presimtirea mea e ca sunt mult mai multi barbati :D

Ca sa nu va spun ca eu bagam datele sa ma loghez pe site si pe deasupra zburau chiloti roz, ROZ baah. Bine ca nu m-a vazut nimeni, pfiuu :D

Stiu ca fetele sunt curioase ce-am cumparat asa ca e musai sa va spun:

  • una bucata costum de baie, in total 2 cm de material (daca tragi tare)
  • o rochie de plimbat pe plaja, cel putin asa imi imaginez eu :D
  • un articol de imbracaminte undeva intre pijamale si… altceva. Cumva astea trebuie purtate pe plaja :D

p.s. se pare ca marfa e deja in Ontario :D